Type and press Enter.

Liverpool și câmpuri de căpșuni

Penny Lane is in my ears and in my eyes
There beneath the blue suburban skies.

7 Decembrie 2018

Rar când mă duc undeva după ce simt că am absorbit ce-am vrut, simt nevoia să mă mai întorc. Parcă îmi ajung două zile într-un oraș nou ca să înțeleg despre ce e vorba, să punctez câteva obiective stabilite de acasă și să mă deconectez de la GPS ca să mă pierd un pic.

Pentru mine, dintre orașele mari europene, Veneția și București îl au pe vino-ncoace. Mai simt asta față de unele țări dar nu neapărat către anumite locații de acolo. Ieri căutam pe net modalități de a ajunge în Londra weekend-ul asta. Astăzi nu mai vreau Londra. Vreau doar aici..

Arhitectural, orașul asta pare o combinație echilibrată de specific englez cu modernism. Și dă senzația aia de “am mai fost aici”. Oamenii au un grai extrem de diferit față de serialele englezești. Parcă un redneck a făcut un pui cu un scoțian și îl puneau cu tălpile pe coji de nuci dacă nu vorbea rapid și pițigăiat.

Sunt mândră de mine că am reușit în prima seară să discut cu gazda fără să întreb “pardon?” de 5 ori pe minut.

Totul arată cumva central. Fiecare stradă are enșpe mii de magazine și enșpe mii de restaurante. Am crezut că am ajuns în centru de 3 ori și cumva încă tot n-am nimerit târgul de Crăciun.

Am vizitat o superbitate de catedrală – top 5 cele mai înalte din lume – puts to shame our petite cathedral from Bucharest. Contrar comentariilor mele când mă apropiam de ea “ai de pana mea, câtă e”, m-am simțit cumva extrem de cosy înăuntru. E liniștită dar freamătă de pași. Enormă dar și intimă. Observ o instalație din neoane și câteva sculpturi moderne. M-am trezit holbâdu-mă la o pictură pop art și aud din dreapta mea “I never liked that painting”. Și uite așa, un preot extrem de vorbăreț ne-a povestit totul despre arhitectul de 22 de ani care a proiectat catedrala. Ne-a dat flyere pe română și ne-a spus ca vine anual în Cluj că-i cam place țara noastră.

Am făcut peste o oră până la cazare. Deși infrastructura din Liverpool e bine gândită, traficul de seară îmi pare bucureștean – fără claxoane și injurii, desigur. Nu mi-am dat seama până am ajuns că stăm chiar pe Penny Lane. OMFG!

Gazda de la airbnb ne-a luat în brațe când ne-a văzut și ne-a promis micul dejun în fiecare dimineață. Foarte primitor, foarte vorbăreț, foarte cumsecade. E clar că gentlemanul lui Sting vine din nordul Angliei.

Ian zice despre el că e un englez fără accent de Liverpool (atunci de ce abia înțeleg ce-mi zice?) cu o mică mare obsesie pentru print-uri cu lucrări de-ale lui Andy Warhol. I-am zis că la plecare, o să îi fac o surpriză și-l las fără banană. Nu mă crede. O să vadă el.

8 Decembrie 2018

Ian e obsedat și de Guggenheim. Și-a amintit de discuția de aseară și m-a trezit la 7 dimineața să îmi zică că a uitat să îmi arate ce print a luat de la muzeul din Veneția. Se pare că tre’ să îl fur și pe ăsta.

Astăzi am mers la muzeul The Beatles și m-am trezit de prea multe ori înghițindu-mi lacrimile de drag. Îl adaug în top 5 cele mai mișto muzee pe care le-am văzut. De la explicații despre copilăria fiecărui membru și evoluția trupei, până la refacerea 1 la 1 a faimosului The Cavern, locul ăsta a avut de toate.

Am ajuns în port, m-am pozat cu preaslăvita statuie și mi-a zburat mintea de la atâta vânt. N-am ratat nici noul The Cavern unde am băut o bere mult prea bună și mult prea ieftină și am pozat toți pereții. Citisem că Paul McCartney ținuse un show mai mult sau mai puțin surpriză pe aici în iulie și speram să mă năpădească norocul acum. N-a fost cazul.

Când ne-am întors la cazare, Ian ne-a așteptat cu-n ceai și ne-a făcut cunoștiință cu Jane, amica lui din New York care ne-a povestestit timp de 30 de minute despre expoziția la care a fost joi.

9 Decembrie 2018

Mulțimea pașilor din casă ne-a ajutat să ne echipăm rapid ca să ne grăbim către faimosul Penny Lane sign. Da, știu, Im a groupie.

Inițial, l-am ratat de 2 ori.

Da’ numa’ bine că am nimerit într-o librărie cu cărți de-o liră și în biserica în care în ’82 s-a însurat Mike, fratele lui Paul McCartney. Am stat nițel la slujbă că ne era rușine să ieșim după ce am deranjat toată adunarea reușind să trântesc bine ușa de la intrare și un cetățean de-al casei ne-a povestit vrute și nevrute despre copilăria Beatles-ilor.

N-am putut rata Tate-ul și aș mai veni o tură. Am prins o expoziție temporară de Keith Haring și un talk interactiv (din care n-am înteles nimic) despre arta contemporană. E pentru prima oară când am auzit și văzut lucrări de Barbara Kruger și-mi cam place gagica.

Am ajuns pe fugă și la World Museum unde nu m-am putut desprinde de istoria civilizației egiptene.

Cina am luat-o la Frost Burgers unde am mâncat cel mai mișto burger vegan din lume da’ n-am avut noroc să dau de Anrijs Straume ca să-mi fac live o programare la tatuat pentru la anu’.

Soarele s-a tot arătat de câteva ori azi. Destul de primitoare vremea. Am reușit să stric prea mulți bani la Lush și să mă împiedic de două ori pe scările rulante.

E fain aici. Mai vin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *