Type and press Enter.

Helsingborg

Partea I – Malmö
Partea a II-a – Copenhaga

30 Iulie 2018

Astăzi pe la 10 dimineața alergam să prind bus-ul. Când l-am văzut trecând prin fața mea, m-am oprit înjurând să-mi liniștesc plămânii. Un bătrân m-a întrebat ceva pe suedeză, i-am spus că nu înțeleg și atunci a dat-o pe engleză. Îl interesa dacă sunt în regula. Am confirmat. Nu înțelegea de ce fugeam. I-am explicat ca încercăm sa prind 8-ul. Și răspunsul lui a fost “nu știi ca vine din 11 in 11 minute?”. I-am răspuns ca am tren peste 40 de minute către Helsingborg – “pai și ce, e singurul pe azi? Relaxează-te fetiță”. 

Sufletul meu balcanic tre’ sa se streseze puțin degeaba că altfel nu se simte bine. 

Am prins trenul, am prins și control. Bun, hai că se poate!

Destul de comod în tren. Am observat că sunt câteva compartimente de liniște unde nu ai voie cu copii, animale sau să scoți vreun sunet. În general, scaunele au susținere la gât și căpățână și-atunci poți să dormi relaxat. Peste tot sunt amplasate strategic pungi de gunoi pentru reciclare. 

M-am conversat puțin cu omu’ din dreapta și am mai aflat că autobusele din Malmö sunt pe energie electrica. De fapt, Suedia vrea sa treacă în totalitate transportul în comun pe energie electrica în următorii câțiva ani. 

Am făcut o gluma și am spus că la cât de repede se grăbesc restul populațiilor să ne-ngroape, oare mai au la dispoziție câțiva ani?”.

N-a râs…

Am ajuns în Helsingborg iar trenul a avut o întârziere de 3 minute. HA! 

Văzând cât de curat e pe jos mi-am amintit că amicul din Copenhaga avea la el tot timpul o scrumieră portabilă. De fapt, am observat asta la multă lume. O să-mi cumpăr și eu una când ajung acasă. Pare chiar comod.

Am aflat mai apoi că cică primești amendă mare dacă arunci pe jos hârtie sau mucuri de țigară. 

Mă îndreptam spre mare în timp ce mă gândeam cât de tare mă deranjează lipsa spațiilor verzi din centrele lor. Mai vezi câte un copac ici colo dar i se oferă atâta pământ cât circumferința tulpinii.

Am băut un Slush din Cola Zero că vedeam mașinăriile alea de gheață peste tot și îmi amintea de zapușeala cipriotă.

Inițial voiam să mă împrietenesc cu cineva și să-mi las geanta la persoana respectivă ca să mă arunc în apa. Dar mi-am băgat picioarele în marea suedeza, mi-am umplut blugii de sare, m-am frecat involuntar de o meduză și mi-a fost de ajuns. 

Am reușit inclusiv să moțăi o juma de ora pe betoanele de pe țărm și m-a trezit un val peste moacă.

Apoi m-am dus la Museum of Failure. Pe drum spre muzeu, am mai nimerit o expoziție cu și despre climate change (deja ăștia exagerează).

La muzeu, a intrat în vorba cu mine un suedez frumos de vreo vreo 37 de ani. Blond, barbă semi îngrijită, ochelari de vedere tip hipsteraș, îmbrăcat simplu în tricou alb și blugi negrii. Îl observasem de dinainte că aveam senzația că mă tot fixa cu privirea. Mă văzuse holbâdu-mă la o bicicletă și mi-a spus că și fiul lui a avut modelul respectiv. Din vorbă în vorbă aflu că s-a născut în Nigeria (sunt convinsă că am făcut o grimasă caraghioasă având în vedere ca tipu’ era alb) și că la vârsta de 11 ani după ceva revoltă din țara mamă, s-a mutat împreună cu părinții în Suedia. Mi-a explicat experiența lui obositoare de a se acomoda într-o țară străină și nu destul de primitoare pe atunci. Când a început sa îmi povestească de fiii lui de 30 respectiv 32 de ani, am realizat că am considerat o persoana de minim 50 de ani, bunoacă.

Încă nu știu ce simt în legătură cu asta.

Tipul e de specializare biolog (câta coincidența) dar lucrează ca asistent pentru persoane cu dizabilități pentru că se plătește mai bine. Cică meseria pe care și-a dorit-o întotdeauna e de inventator. Mi-a povestit ca inventatorul GPS-ul este suedez. Că aceași persoană a inventat și mouse-ul și ca tipu’ cam moare de foame. Am povestit puțin despre cum de-a lungul istoriei mulți și-au însușit munca altora apoi m-am sustras că deja povesteam de o oră și nu apucasem sa văd tot muzeul.

Pe drum spre gară, am observat un magazin de dulciuri. Doar în Bruxelles am mai văzut shop-uri așa mari. Dulciuri cât vezi cu ochii. Orice. De toate. De peste tot. Am intrat și am rămas 3 secunde holbadu-mă la vânzător. Cred ca încercăm să-mi dau seama ce vârstă are. Ce gene au mă ăștia? Tipul arata ca o păpușă Ken în varianta mai tânără. Avea un zâmbet perfect alb și gropițe. Tenul ușor prins de soare, tăietură masculina a feței, parul lung, blond cenușiu și prins în coc. Mi-a povestit una, alta despre el și m-a întrebat una alta despre mine. Mi-a spus ca a locuit câțiva ani în Barcelona și eu am declarat ca am ales Suedia și Danemarca peste Barcelona vara asta. Mi-a propus să mă ducă în Barcelona în august. Subtil. Mi-a spus ca el iese la 8 de la munca. I-am zis că mâine seară plec în România. Răspunsul lui a fost că mai sunt 24 de ore pana mâine. Subtil. 

Foarte vorbăreți localnicii. Seriozitate nemțească în aparență și deschidere italiană în discurs. Sunt foarte curioși. Zâmbesc mult și pare că au suflet cald. 

La întoarcerea în Malmö trenul a ajuns cu 5 minute întârziere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *