Type and press Enter.

Foarte mica sirenă

Partea I – Malmö

28 Iulie 2018

Ziua de astăzi amenință cu furtuni în Danemarca – și gazda, Krystyna, a început cu sfaturi “așa ai de gând să ieși din casa? Pune ceva pe tine ca o să fie frig în Copenhaga – mă prinsese la țigară când a ieșit să-și hrănească câinele. Și pentru ca lu’ mama pot sa ii zic “hai mă” da’ străinilor ba, m-am conformat ca apoi să-mi regret decizia toată ziua.

Ca întotdeauna în întârziere, a trebuit sa fug 8 minute ca să prind bus-ul către gară. Au urmat 11 stații de autobus acompaniate de muzică simfonică. M-am pus lângă șofer ca să mă asigur că mă dau jos unde trebuie și el s-a oferit sa-și împartă merindele cu mine. Încep să intru în ritmul ăsta relaxat. Și-mi cam place! 

Și suedezii și danezii au gări asemănătoare primariilor noastre. Poate și mai mari. Cu siguranță mult mai automate. Dacă ai o nedumerire, întrebi nedumeritul din dreapta ta și rămâneți nedumeriți împreună că staff-ul pare inexistent.

În tren am avut noroc să-mi facă cu ochiul un viking blond în jur de 50 de ani și am prins locul de lângă el. Au urmat întrebările cu care am devenit deja obișnuită despre diferențele dintre “Romani” și “Romanians” și una-două am început apoi iar să discutăm despre preocupările lor ecologice. Am aflat că cică fiecare suedez din regiunea în care locuiește tipu’ are 8 plase pentru gunoi în casa (da, 8 – numărul depinde de zone și de bunăvoința proprietarilor – unde m-am cazat eu sunt 5 și ca să nu mă fac de cacao încă stau cu gunoiu’ în cameră). O bătrânică atentă la discuție s-a întors la un moment dat să ne întrebe de ce metanul e mai nociv pentru atmosferă ca dioxidul de carbon. Ce e cu oamenii ăștia? Nu au o Bianca Drăgușanu pe care sa o bârfească? O “nora pentru mama”, ceva!?

În Copenhaga am ales să îmi țin harta-n buzunar primele ore. Nu voiam să intru iar în ciclul ăla de a vedea doar ce mi-am propus și a sta cu ochii în telefon juma de zi.

Am poposit în zona centrală, la Nikolaj Kunsthal, fostă biserică construită inițial în stil neobaroc în secolul XVIII, ce-a ars în 1795 și nu a mai fost folosită drept lăcaș de cult cam tot de atunci. Momentan e un renumit spațiu expozițional contemporan. Acum adăpostește instalația vizuală a lui Anohni, persoană cu prea multe preocupări feministe – exact așa cum îmi plac mie gagicile. Expoziția abordează subiecte cotidiene de la traume ancestrale la boli cu transmitere sexuală.

La ieșire, am pus ochii pe un postcard cu Andy Warhol. Am observat și-un album cu poze în care l-am recunoscut pe prietenașul Billy Name printre fotografi, iar apoi mi-am ținut respirația până am aflat prețul. De fapt, mi-am ținut-o și în timp ce dădeam banii.

Cel mai crâncen a fost drumu’ către sirena aia nenorocită, ultra fotografiată și ultra înconjurată de turiști. Aș vrea să spun c-a meritat dar n-a fost cazul. În schimb, în drum spre dânsa am descoperit muzeul Guinness World Records, și pentru că mentalitatea mea e cu siguranță în continuare la 16 ani, l-am vizitat cu rânjetul la urechi.

Copenhaga e prea aglomerată pentru gusturile mele. O frumusețe de oraș fără doar și poate dar mulțimea de turiști schimbă puțin pasul localnicilor.

Am simțit mirosul mării și-mi era dor.

Când m-am întors în Malmö am mers pe gratis câteva stații. Păcat ca în direcția opusă.

Îmi place atmosfera de aici. Nu se grăbește nimeni nicăieri, oamenii îți zâmbesc când îți întâlnesc privirea și sunt toți a naibii de frumoși. 

Cred că un ritm de viață relaxat, te face frumos.

29 Iulie 2018

Colegu’ neamț a ajuns beat azi-noapte la 4, a vomitat de câteva ori după ce a trezit toți câinii vecinilor, și-a spălat cămașa în chiuveta de la bucătărie și-a încercat o oarecare atârnare de scurgătorul de vase. 

Voiam să mă duc la plaja astăzi dar m-am întors de pe o parte pe alta în pat până pe la unșpe. Cred că începe să mă prindă ritmul de aici. În fond și la urma urmei, nu mă grăbesc nicăieri.

Un prieten din prin copilărie mi-a văzut pozele și story-urile de pe Instagram și m-a întrebat dacă sunt pe zonă. Mi-a luat 3 secunde să decid că vrea să fiu pe zonă așa că la amiază eram deja iar în Copenhaga. Mișto trenurile la ăștia. Pleacă la timp, ajung la timp. Nu prea înțeleg conceptul. 

Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă revăd cu omul.

Și în plus, parcă îmi surâde să mă mai apuc de-o facultate, ceva haha. Aici studiile sunt gratuite. Ba mai mult, în funcție de facultate și cât ești dă dăștept îți mai și dă statu’ bani. Iar dacă ai terminat școala aici, pe șomaj poți sta 2 ani cu vreo 2 000 de euro pe luna. Trebuie doar să dovedești că te duci la cursuri de limbă daneză și că aplici la câte-un job, două pe luna. El stă într-un apartment cu 2 camere la 12 stații de buricul târgului și plătește cam 450 euro pe camera lui. Spune că e ieftin. 

Am trecut pe lângă o biserică cu deschidere LGBTQ. Observ că unele lăcașuri au steagu’ curcubeu pe prispă. Nu-mi dau seama dacă e strategie de marketing că rămân fără tineri enoriași sau pur și simplu oamenii își schimbă mentalitatea. Mâine poimâine mă lasă ăștia și pe mine să intru în altar. Am trecut prin Lipscaniu’ colorat unde erau toate barurile posibile de gay. Plin de oameni colorați cu ochi zâmbitori și care se știu machia mai frumos ca mine. Peste tot, mesaje drăguțe pe pereți. Cică urmează pride week peste 2 săptămâni și lumea e în pregătiri. 

M-a dus prin tot felul de pasaje nepopulate și-am ajuns la plajă….plajă pă canal – loc specific localnicilor. Nu ne-am bălăcit dar mi-am băgat nițel labele în apă.

Am vizitat gradina primăriei și grădina botanică

Am aflat cum că țara o duce foarte bine și guvernul aruncă cu bani în populație. Cică asigurarea medicală nu-i scumpa deloc și include toate medicamentele ieftine pe lângă, consultațiile gratuite. 

Cică cam oricine poate cere ajutor social. Ca emigrant, ca proaspăt mutat, ca ce vrei tu. Am întrebat una alta despre integrarea emigranților în societate și am aflat cum că nu prea le iese deși ei tot încearcă să-și perfecționeze tehnica din anii ‘70. Cică emigranții sunt obligați să facă cursuri de daneză și integrare socială. Unele culturi nu prea vor să înțeleagă normalitatea europeană și din când în când mai face unu câte-o măgărie de-ajunge la televizor.

Am discutat din nou despre gunoaie. Mi-a povestit cum câteva linii de autobuse din oraș merg pe energie rezultată din compost de tip – zaț de cafea, coji de oua, uleiuri etc. Cică oamenii care participă cu acest compost, au reducere pe liniile respective.

Apa e 1 euro în supermarket – așa obligă guvernul populația să recicleze. Pentru 100 de sticle reciclate primești în jur de 15 euro. 

Din vorbă în vorbă am ajuns la el și a gătit o superbitate de curry cu legume. În ultimii ani, m-a învățat câteva rețete care nu-mi ies niciodată.

La întoarcerea în Suedia, deja eram a 4-a oară pe tren și tot nu am prins niciun control. Și nu, nu se scana tichetul la intrarea în tren. Cică aici se merge foarte mult pe ideea că oamenii sunt corecți și respecta regulile. Hmmmm.

În Malmö am prins una-doua busu’. Și de data asta am luat-o în direcția corectă. La intrarea în cartier, șoferul a oprit bus-ul și m-a chemat la microfon la el în față ca să mă întrebe pe unde să o ia ca să mă lase mai aproape de cazare. 

Pe drum spre airbnb am observat că pe strada pe care stau eu, erau 5 mașini electrice puse la încărcat.

Ma atașez prea tare de locurile astea.

Vreau sa mă mai întorc prin Suedia și Danemarca.

Partea a III-a – Helsingborg

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *