Type and press Enter.

Clișeul

Am venit fără chef ori dorință către un loc ce-l evit de ani de zile. Obligat-forțat am aterizat în Paris.

Totuși, ceva magie are orașul ăsta. M-a prins in mrejele lui și a făcut ce-a vrut din mine.

M-am pierdut atât de mult pe străzile întortocheate a capitalei încât aproape am uitat să-ți scriu în fiecare zi.

4 Mai 2019

Abia am ajuns și ne-a lovit democrația de la graniță. Cam multe întrebări la vamă. Cred că m-am bâlbâit mult.

Când am ieșit din aeroport, ne-a întâmpinat o ploaie absolut tomnatică. Google zice că sunt 4 grade. Dârdâi de frig în ploaie și-mi aștept rândul ca să intru în bus-ul către Paris. Deja mi-a pierit cheful. Stau cu ochii în telefon, îmi amintesc ce mult am de lucru și mă gândesc cât de prost a căzut excursia asta.

Ploaia ne împiedică să mergem direct la hotel și observăm un restaurant în cadrul primăriei. E al naibii de frig așa că poposim acolo. Am mâncat cea mai oribilă salată vegetariană și nici nu aveau Cola Zero.

După ce ne-am cazat la un hotel ales strategic lângă Arcul de Triumf, am ieșit la o scurtă plimbare. Ploaia s-a cam oprit, aud muzică franțuzească la fiecare tarabă și miroase frumos afară.

Am mâncat un croissant cald și parcă mi-a revenit un pic cheful de viață.

Acum înteleg asemănarea cu Bucureșțiul. Mă uit în stânga și în dreapta și îl văd peste tot.

Ne-am oprit la un târg de carte unde am dat un euro pe un album cu poze din Paris de pe parcursul anilor 1800. Am găsit și-o carte cu și despre cine a copiat pe cine în artă și regret că nu am luat-o.

La arc, e plin ochi, jandarmi peste tot și lumea se pregătește de manifestații. Tocmai am observat sticla securizată spartă din vitrinele magazinelor de pe Champs-Élysées. Nu mă simt comfortabil, a început iar ploaia și mă întorc la hotel să răspund la niște mail-uri.

5 Mai 2019

Ne-am trezit cu noapea în cap ca să vizităm vestitul Versailles. Sunt în continuare a naibii de morocănoasă și n-am niciun chef de Antoaneta și fițele ei.

Nu avem nicio șansă să ne încurcăm prin metro-uri sau trenuri. E gândit totul prea bine.

Ne-am luat fiecare câte un pass de oraș și o să-l folosim toată șederea.

Când am ajuns la castel, a început iar ploaia iar cele două ore petrecute la rând nu m-au ajutat să-mi schimb starea.

După ce am reușit în sfârșit să intrăm în palat, au început să-mi cadă câte o plombă per cameră într-o combinațiune de stări dubioase, parțial admirative și parțial întrebătoare. Îmi cam amintește de Palatul Dogilor din Veneția.

Versailles însumează azi 51 210 metri pătrați de podele, 700 de camere, 11 hectare de acoperiș, 800 de hectare de grădini și păduri.

6 000 de tablouri și 2 100 de sculpturi.

Per total, am stat mult timp cu gura căscată.

Ca orice turiști care se respectă, n-am putut rata turnul. Ne-am întors în Paris pe seara, l-am prins la apus și-am făcut câteva poze mișto. E plin de negustori și eu pic ușor în febra achizițiilor inutile. Mi-am luat o tonă de brelocuri cu Eiffel-ul pe care nu o să le folosesc niciodată pentru că n-am de gând să mă despart de sticla de Murano din Cipru, elefantul din Sri Lanka și OB-ul de pe Etsy.

6 Mai 2019

Pentru Luvru ai nevoie de-o viață jumate și probabil tot nu apuci să vezi și întelegi tot.

Am crezut că o să îmbătrânesc la coadă dar am scăpat mai ieftin ca la Versailles, cu puțin peste o oră.

Clădirea a fost inițial gândită ca cetatea de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190, cu scopul de a supraveghea avalul Senei, zonă folosită adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor.

S-au făcut o grămadă de transformări de către urmașii cetății iar printre modificările ce-au dus moștenirea de astăzi se afla Francisc I care a achiziționat Mona Lisa de la Leonardo da Vinci în 1516, decizia lui Henric al IV-lea de a uni palatului Luvru cu palatul Tuileries în 1594, construcția Marii Galerii și apoi a Curții Patrate, realizarea decoratiilor de pictori celebri, precum Nicolas Poussin, Giovanni Francesco Romanelli sau Charles Le Brun, ascensiune întreruptă în 1678, când Ludovic al XIV-lea a ales Versailles ca centru al puterii și reședință regală. Transformarea spre muzeu a început cu Ludovic al XV-lea iar mare parte a fost construit în timpul domniei lui Napoleon – că doar avea nevoie de spațiu pentru  capturile de război. În 1993, întreaga clădire a fost utilizată ca muzeu pentru prima dată.

Mi-e imposibil să explic cantitativ mulțimea de pe metru pătrat. Ma rezum în a puncta că în 2018, Luvru a văzut peste 10 milioane de vizitatori, dublu față de numărul de oameni pentru care a fost conceput.

Mi-a luat vreo 5 minute să mă prind cum se citește harta și încă 5 să înțeleg care e faza cu super Nintendo-ul.

Dacă vrei sa vizitezi, să asculți explicațiile audio și să faci poze, în 7 ore reușești să nu faci nimic.

Înăuntru nu scapi de cozi. Te miști cu blocul de oameni că vrei, că nu vrei.

Dar m-am pierdut mult și mi-a plăcut.

La Mona Lisa nu apuci să-i vezi ochii din toate pozițiile decât dacă stai de mai multe ori la coadă sau te impotrivești puhoiului care vine spre tine cu toate coatele pe care le ai la dispoziție. Cam așa e la toate operele super cunoscute. Te și dezorientezi de 3, 4 ori și apoi înjuri că ai pierdut prea multă vreme la pictura flamandă și n-ai trecut deloc pe la cultura orientală și africană.

La Luvru trebuie să mă mai întorc. Mai de dimineață și mai organizată.

7 Mai 2019

M-am trezit la 11 și m-am întors de pe o parte pe alta până la 12.

După ce-am schimbat doua metro-uri fără să mă încurc deloc am ajuns în Montmartre.

Așa mi-am imaginat Parisul! Bulevarde largi cu străduțe înguste, cafenele pline ochi, fum de țigară, discuții aprinse la câte-un pahar de rose în colț de stradă, negustori peste tot și muzicieni stradali.

Am urcat 222 de scări către Bazilica Sacré-Cœur ridicată încă de pe vremuri romane pe când era un lăcaș păgân. Aflasem că de sus se vede tot Parisul. Și se cam vede!

Caut unghiuri pentru poze, în spatele meu un individ cântă Ed Sheeran acompaniat de chitară și e pentru prima oară când chiar îmi place melodia.

Încă nu m-am obișnuit cu mulțimea de pe tărâmul asta. Parcă și locurile non turistice sunt acaparate.

Am încercat toată ziua să surprind măcar un colț de cafenea cu natură moartă. Nu prea mi-a ieșit.

M-am învârtit în cerc neștiind exact ce ar trebui să caut. Am venit total nepregătită și nici nu aveam de gând să-mi întreb telefonul ce-i de făcut.

Am dat de studioul lui Picasso, casa în care a locuit van Gogh, locul în care s-a pișat o data Hemingway și cafeneaua în care Modigliani se întâlnea cu Miro și Manet cu van Gogh.

Ce mișto!

Am ajuns și la o expoziție cu sculpturi de-a lui Dali da’ parcă n-am simțit tragere de inimă de data asta pentru că m-am îngropat prea mult în Luvru ieri și nu mi-am dat timp să mă pierd pe străzi. Am pozat afișul și-am trecut mai departe. Piața centrală zumzăie de artiști stradali. Aici mi-a plăcut agitația. Mi-a plăcut și amalgamul.

De la tipul îmbrăcat la patru ace, cu țigara Lucky Srike în colțul gurii care invită șugubăț gagici să le facă portrete rapide în cărbune pana la bătrânul cu barba lungă și albă, murdărit din cap până în picioare cu uleiuri, care nici nu te observă că stai lângă el în timp ce-și savurează prânzul.

Toată lumea zâmbește și miroase a primăvară.

Am achiziționat o lucrare plină de culori vii a unei străzi din Montmartre. M-am saturat deja de picturi cu Turnul Eiffel și-n plus mi-a plăcut și artista, o gagică minionă de vârstă a treia, cu zâmbet larg și prea puține noțiuni în limba engleză.

A încercat să-mi explice cum îi place să se joace cu mai multe tehnici – fotografie, grafică, tempera și creioane colorate. Am întrebat-o cum o găsesc pe Instagram și mi-a povestit că nu se poate apropia de tehnologie. Are EHS, adică e alergica la radiații electromagnetice. N-are nici telefon și se uită la televizor foarte rar. Mi-a dat adresa de e-mail a soțului ei. La final de zi, după ce petrece timp în piață, se întoarce acasă cu migrene, greață și palpitații.

M-am plimbat și către Moulin Rouge. Exteriorul nu e destul de palpitant. Cred că am uitat și să-i fac poze. Biletele la spectacole încep de la 180 de euro și nu mă simțeam destul de bogată ca să pășesc întruntru.

Hai că a fost fain azi!

În drum spre hotel am dat de-un incendiu ce-a acaparat 3 etaje și-am aflat că un individ a luat ostatici într-un magazin din Paris. În metrou mă uitam insistent către un tip cu-n ghiozdan voluminos și mă întrebam cum au trecut parizienii peste 2015.

8 Mai 2019

25 stații metrou până la catacombe. Două ore de stat la coadă în ploaie. 40 de minute timp de vizită.

Când ajungi în Paris, cel mai mult timp îl petreci la cozi. Dar parcă nu mă mai supără. Fumez câteva țigări, mă uit împrejur, observ oamenii și le ascult graiul.

De ce naiba am ales să învăț germană la școală?

După ce-am trecut de super paza de la intrare, am coborât prea multe scări până am ajuns la punctul culminant.

Un nenea dă din mâini constant și ne roagă să nu atingem nimic.

Se lipește de mine și începe să-mi lumineze împrejurimile ca să fac poze. Ne urmărește pe tot pe parcursul vizitei și într-o francezo-englezo-româno-spaniolă ne povestește una alta despre istoria catacombelor.

Parizienii își îngropau morții în apropierea bisericilor dar tehnicile necorespunzătoare de înmormântare au dus la contaminarea zonelor, lucru ce a creat un mediu propice pentru răspândirea bolilor.

Așa a luat primaria decizia de a exhuma oasele și de a le stoca în catacombe. Am aflat că în această rețea de tuneluri și cripte aflate sub străzile orașului se găsesc peste 6 milioane de oameni unde parizienii au plasat oasele morților timp de 30 de ani începând cu secolul al XVIII-lea.

Am ajuns apoi din greșeală la un market organic ce-l avea în denumire pe Brâncuși și am ținut neapărat să trec pe la mormântul lui Cioran dar nu ne-am încadrat în timp, învârtindu-ne în cercuri concentrice fără să-l descoperim.

Nu-i bai, că vin altă dată!

9 Mai 2019

Am lucrat toată noaptea și ziua de astăzi. Când naiba o să am parte de un concediu fără pic de treabă?

Seara am luat singură la pas Parisul. M-am dus pe jos până la Turnul Eiffel că aveam chef să observ arhitectura orașului.

Aici s-a născut stilul gotic și te lovești de frumuseți Art Nouveau și monumente renascentiste din loc în loc.

Când te oprești și te uiți în sus, prinzi câte o poveste ce-și schimbă unghiul la fiecare pas.

Simt miros de pâine caldă și trec pe lângă o biserică din care aud ritmuri de muzică gospel.

Mi-am găsit loc de-ntins pe-o bancă de pe-o stradă agitată și m-am reapucat de Doamna Ataturk a lui İpek Çalışlar.

Interiorul cu agitația externă nu mai sunt în concordanță dar se îmbină perfect.

La metrou m-am împrietenit cu niște cântăreți voioși și-am stabilit să ne vedem la o cafea ce n-avea să se întample vreodată.

Ce-mi place vibe-ul de aici.

10 Mai 2019

Am pornit spre ce a mai rămas din Notre Dame.

Vuiește cu turiști în continuare.

Parizienii s-au mobilizat la fel de rapid cum s-a mobilizat Europa să arunce cu bani în ei, perimetrul e securizat, se aud doar ciocane și mașinării.

Seara am petrecut-o în atelierul lui Brâncuși unde m-a năpădit o mândrie națională pe meritul altuia.

Constantin Brâncuși a decis să lase moștenire statului francez operele sale, cu condiție ca atelierul în care a lucrat să rămână așa cum l‑a lăsat. Deși clădirea în care se găsea atelierul a fost demolată pentru a face loc Centrului Cultural Pomidou, acesta a fost reconstruit exact ca originalul.

M-a încântat întâlnirea cu Domnişoara Pogany și incursiunea în universul lucrărilor neterminate.

Am râs, am plâns și m-am bucurat.

11 Mai 2019

Am ajuns și la Orsay că doar nu aveam cum să ratez încă un muzeu de artă hăhă.

Mi-a plăcut mult locația. Muzeul e organizat într-o fostă gară de pe malul Senei, în apropiere de Luvru.

După ce mi-am spălat puțin ochii, am decis că mi-a ajuns (în special pentru că mi s-a făcut foame) și am mâncat ceva imposibil de pronunțat, într-un restaurant prea central pentru buzunarul românesc.

Am prins jocul de lumini al Turnului noaptea și mă declar profund îndragostită de Paris.

Apoi am înfulecat o super clătită cu Nutella și am rezistat tentației de am cumpăra alte inutilități.

Hai că am devenit fix clișeul de care făceam mișto.

click pentru Insta stories
Paris
Luvru și Orsay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *